Kabbala

Pentru a defini conceptul de kabbala nu este un lucru foarte simplu. Chiar înainte de a apela la vreun dicţionar trebuie să ştim cum se scrie pentru a-l putea găsi. Cuvântul începe cu K, C sau Q? Şi asta doar pentru început. Trebuie să luăm în considerare faptul că există mai multe moduri de a scrie acest cuvânt. Iar fiecare mod de scriere este adesea asociat cu o tradiţie mistică sau esoterică în care kabbala joacă un rol important. 

Căutând în dicţionarele româneşti, mirarea a fost mare pentru că, dacă luăm în considerare anumite aspecte, definiţia este greşită şi nici nu respectă  definiţiile marilor instituţii cu istorie în acest domeniu, precum Cambridge sau Oxford.

• CABÁLĂ, (2) cabale, s.f. 1. Interpretare ebraică esoterică şi simbolică a Vechiului Testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. Fig. Uneltire, intrigă. – Din fr. cabale, germ. kabale. Sursa: Dicţionarul Explicativ al limbii române 1998;
• CABÁL//Ă ~e f. 1) (în Evul Mediu) Doctrină iudaică ce constă în interpretarea mistico-alegorică a Vechiului Testament. 2) fig. Acţiune reprobabilă uneltită pentru a stârni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire. fr. cabale, germ. kabale. Sursa: Noul dicţionar al limbii române, 2002; 
• CABÁLĂ s. v. complot, conjuraţie, conspiraţie, intrigă, maşinaţie, uneltire. Sursa: Dicţionar de sinonime,  2002. 

1. Deşi este o cunoaştere esoterică bazată pe interpretarea Bibliei, kabbala nu este interpretarea însăşi;
2. Prin kabbală nu se face doar interpretarea Vechiului Testament, ci şi a întregii Biblii, şi a altor texte necanonice, numite apocrife;
3. De unde până unde ajungem la uneltire, intrigă, complot, conspiraţie? Termenul nu provine din francezul şi germanul cabale. Este ca şi cum am spune că cuvântul taci provine din englezescul touch. Totuşi, trecând peste acest aspect, nu cred că am auzit vreodată să se spună: „Soacra a cabalit (sau poate „cabalicit”) împotriva mea.”

Cuvântul de origine evreiască kabbala provine de la:

לבק = KBL – care înseamnă a primi sau a înmâna

קבלח = KBLH – care înseamnă tradiţie orală

Cuvântul kabbala apare pentru prima oară în scrierile poetului şi gânditorului Salomon Ibn Gabirol, dar nu a fost folosit în mod curent decât începând cu secolul al XIV-lea. Termenul este folosit pentru a denumi un set de învăţături esoterice sau mistice păstrate, iniţial, în iudaism, dar promovate mai târziu, în secolul al XII-lea, prin centre culturale precum cele din Spania. Kabbala este formată dintr-un set de învăţături şi analize care studiază natura universului, aspectele divinităţii şi metodele creaţiei. Din acest set de învăţături este derivat rolul omului în schema revelată.

Din punct de vedere mistic, termenul kabbala se referă la un set de simboluri numite sefire şi la Nume divine asociate cu acestea. Ea include practici, tehnici de meditaţie, tehnici de concentrare pe aceste nume, precum şi rugăciuni asociate cu simbolurile respective. Ele sunt modalităţi prin care divinitatea se manifestă în planul fizic, dar sunt şi principii prin care practicantul poate să ajungă să îl cunoască pe Dumnezeu, sefirele reprezentând una dintre modalităţile prin care putem să îl  experimentăm pe Dumnezeu sau să fim faţă în faţă cu acesta în mod similar profeţilor, patriarhilor, lui Isus sau apostolilor. A vedea faţa divină este o onoare supremă. 

Pentru a spune acelaşi lucru într-o formă mai simplificată şi mai lumească, este necesar să ştim numele persoanei cu care vrem să ne întâlnim şi cu care vrem să ajungem să stăm faţă în faţă. În acelaşi mod, pentru a putea să vedem faţa lui Dumnezeu, este indispensabil să îi cunoaştem numele.

Kabbala insistă asupra faptului că trebuie să ajungem să vedem faţa divină, aspectele lui Dumnezeu, atât în lumea interioară, cât şi în cea exterioară. Sufletul sau scânteia divină din noi caută în permanenţă să înţeleagă căile divinităţii şi să le aplice în planul fizic.

Kabbala ne învaţă că formele pe care le vedem în fiecare zi sunt doar măşti care acoperă lucruri şi aspecte spirituale, principii prin care întreaga creaţie se manifestă. Devenind conştienţi de acestea, devenim, de fapt, conştienţi de modul în care Dumnezeu se manifestă la fiecare nivel al creaţiei, de modul în care El doreşte să o perceapă, să o experimenteze, să o simtă etc. 

Toate acestea deoarece, în kabbală, simplul act de a primi nu este unul pasiv, precum cel de a întinde mâna, ci un proces activ, de primire şi de conştientizare a aspectelor divine din viaţa fiecăruia, este un proces constant de căutare şi de înţelegere personală a aspectelor din ce în ce mai profunde ale divinităţii care se manifestă în univers şi prin univers. Prin acest proces de deschidere din ce în ce mai mare ni se deschid inima şi sufletul pentru a primi învăţături din ce în ce mai profunde. Inima devine activă şi se transformă într-un organ al discernământului spiritual.

Deschiderea inimii este o stare a conştiinţei către care sunt îndreptate practicile kabbalistice, este starea în care ni se dă acces la lumea nevăzută, dincolo de ceea ce poate concepe sau, adesea, accepta mintea umană. Pentru marea majoritate a kabbaliştilor, inima este locul în care, cu ajutorul imaginaţiei, al meditaţiei şi al rugăciunii, putem să ne conectăm mintea la sferele de influenţă ale divinităţii. 

Imaginea centrală a kabbalei este formată dintr-un sistem de 10 sefire conectate între ele prin 22 de legături, numit Arborele Sefirotic sau Arborele Vieţii. Ele formează cele 32 de căi ale înţelepciunii, 32 fiind valoarea numerică a cuvântului LEV, care înseamnă „inimă”.